Știrile săptămânii: VideoHub for Advertisers. Google Analytics Core Reporting API

Online GRP de la VideoHub și Nielsen

Măsurarea online video face primii pași spre TV prin colaborarea dintre VideoHub (divizia de analytics a Tremor Video) și Nielsen. Astfel,  advertiserii vor primi un indicator unic pentru online GRP – numărul total de persoane expuse unui ad video, precum și audiența efectivă.

Măsurarea prin aceiași indicatori ca pe TV va oferi consistență și se speră că va mări bugetele de online video. De altfel, publicitatea video are o rată de creștere mai mare decât vizualizările de video online (128% vs. 97%).

Google Analytics Core Reporting API

Schimbarea infrastructurii GA a cerut și upgrade la API-uri, lucru care va fi făcut în mai mulți pași. Săptămâna aceasta au anunțat Google Analytics Core Reporting API, care înlocuiește Data Export API.

Acesta are doua versiuni:

  • 3.0 – este, practic, noul API și singurul care va primi funcționalități noi de acum înainte
  • 2.4 – este compatibil cu Data Export 2.3 – de folosit până se actualizează aplicațiile la noul API

Altă schimbare importantă este că, de acum, fiecare aplicație va trebui înregistrată în Google APIs Console, de unde va primi un ID ca să poată accesa API-urile.

Etichete: , , , , , , , ,

Tool nou: YouTube Analytics

Odata cu relansarea YouTube cu un design nou, Google a înlocuit vechiul YouTube Insights cu un instrument nou, numit YouTube Analytics. Este clar că video advertising-ul este o nouă frontieră de cucerit pentru Google, obiectiv pentru care are nevoie și de un tool de analytics care să ofere suficiente informații despre audiență, fiind în același timp și simplu de utilizat (da, situația este similară cu cea de la mobile advertising).

La prima vedere, YouTube Analytics mi s-a părut asemănător cu Facebook Insights, având atât indicatori sociali, cât și date demografice.

YouTube Analytics se laudă cu:

  • un dashboard din care se pot vedea rapid principalii indicatori; un click pe unul dintre aceștia este suficient pentru a ajunge în raportul detaliat
  • rapoarte noi pentru a vedea mai bine impactul fiecărui video asupra unor categorii de public; pot fi vizualizate în funcție de , geografie sau dată calendaristică
  • raport privind obținerea de noi abonați și vizualizări (numit Audience Builders)
  • raport privind loializarea abonaților existenți (exista și înainte cu numele de Hot Spots, acum se numește Audience Retention)
  • raport cu sursele de trafic (anterior se numea Discovery, acum se numește Tarffic Sources Report)

Echipa YouTube a creat și un infografic în care prezintă principalele avantaje ale noului instrument de analytics:

Etichete: , , , ,

Nielsen cumpără firma de video analytics GlanceGuide

În încercarea de a își îmbunătăți măsurătorile conținutului video online, Nielsen a cumpărat GlanceGuide. Dacă nu ați mai auzit de ei, se ocupă cu video analytics și au reușit să ofere peste 30 de indicatori pentru aceste măsurători.

Nielsen va folosi nou achiziționatul sistem de analytics pentru propriul său indicator, Attentiveness Score, care ține cont de date precum mărimea ecranului pe care a fost vizionat conținutul video, dacă a fost revăzut, întrerupt etc. Nielsen anunță că va oferi update-uri zilnice pentru acest nou indicator al său.

Etichete: , , , ,