Bazele comportamentului online și segmentarii

Segmentarea utilizatorilor în funcție de comportamentul online este unul dintre principalele avantaje ale marketingului online. Se folosește cel mai des la livrarea publicității, dar la fel de bine poate sta la baza realizării paginilor de destinație.

Dacă segmentarea este bine făcută de către echipa de marketing, mesajele livrate vor avea o relevanță ridicată, comparativ cu marketingul direct (motiv pentru care mulți confundă publicitatea online inteligentă cu marketingul direct, dar despre asta poate în alt articol).

Cum funcționează

Audiența este totul. Comportamentul utilizatorilor este observat chiar pe site-ul respectiv sau întro rețea de site-uri. De exemplu, vizitatorilor care au navigat în cel puțin 5 pagini despre e-readere (că tot sunt la modă zilele astea), li se poate servi o reclamă ce conține o ofertă specială. Este un exemplu simplu de segmentare, se poate merge mult mai departe, cumpărătorii pot primi bonus cărți din colecția preferată etc.

Limite și provocări

Pentru segmentare de calitate trebuie să ai suficiente date. Din dorința de a colecta mai multe date, s-ar putea să ajungi în extrema cealaltă și să încalci intimitatea. Apoi, trebuie să existe flexibilitate la marketing și vânzări. Câte firme știți care își adaptează oferta unor grupuri restrânse de potențiali clienți? Dintre ele, câte au reușit să transpună asta în site?

Procesul

Vreau să fie clar că alegerea segmentelor potrivite este doar un pas în targetarea în funcție de comportament, așa că o să enumăr pașii de bază ai acestui proces:

  1. Stabilirea obiectivelor. Ar trebui să fie primul pas în orice activitate de marketing și totuși de cele mai multe ori este ignorat.
  2. Stabilirea segmentelor. Se face atât în funcție de comportamentul anterior, cât și de obiectivele campaniei.
  3. Creația și plasarea. În principiu, trebuie stabilit cum atingi cel mai bine publicurile țintă.
  4. Măsurarea și optimizarea. Și acestea sunt obligatorii în orice acțiune de marketing online. Nu poți măsura dacă nu ai stabilit anterior indicatorii de performanță.

Tags: , , , , ,

Cum folosești web analytics

Fiecare site web ar trebui să aibă cel puțin un obiectiv, iar pentru o rată de conversie bună este necesar un proces continuu de optimizare a tacticilor de marketing online, dar și a site-ului (arhitectură, design, conținut etc).

Soluțiile web analytics oferă instrumentele necesare pentru a măsura aceste eforturi și pentru a afla ce se întâmplă în site. Instrumentele de analiză în afara site-ului (offsite tools) oferă informații precum numărul potențialilor clienți sau vizibilitatea online. În schimb, instrumentele onsite raportează cum au ajuns vizitatorii pe site, ce fac acolo și performanțele site-ului. Web analytics sunt cele mai utilizate onsite tools.

Instrumentele avansate de web analytics oferă sute de unități de măsură. Câteva exemple: vizitatori întro anumită perioadă, cele mai vizitate pagini, timp petrecut pe site, rată de conversie. Fiecare dintre acestea ar trebui să fie corect înțeleasă de utilizatori și apoi rezultatele ar trebui interpretate.

Așadar, înainte de a lua decizii pe baza informațiilor din web analytics, trebuie să parcurgi 3 pași importanți:

  1. Implementarea corectă a soluției utilizate
  2. Obținerea și înțelegerea rezultatelor
  3. Analiza

Ce afli din web analytics

Web analytics te va ajuta să răspunzi la întrebări precum:

  • Care este valoarea unui vizitator?
  • Care este valoarea unei pagini din site?
  • Cum interacționează vizitatorii cu site-ul?
  • Cum se descurcă diverse funcții ale site-ului?
  • Cât de des revin vizitatorii?
  • Vizitatorii aduși din ce loc aduc performanțe mai bune?
  • Cât durează pentru ca un vizitator să devină client?
  • Cum influențează modificările site-ului toate cele de mai sus?

Fără îndoială că aflarea acestor răspunsuri este importantă, însă cel mai util este dacă folosești web analytics în decizii de genul segmentare, promovare, optimizare sau previziuni. Important este să nu utilizezi web analytics doar de dragul cifrelor, ci în luarea deciziilor ulterioare.

Tags: , , , , , , ,