Google Analytics calculează ROI pentru campaniile plătite. Dacă până de curând putea face asta doar pentru AdWords, pe acest final de an au lansat Cost Data Import tool. Acesta este un API prin intermediul căruia se pot transmite către GA date despre costul fiecărei campanii – exact informația care îi lipsea pentru a calcula ROI.

Sunt două feluri în care poate fi utilizat: creând un program pe baza lui pentru a importa costurile sau utilizând un software făcut deja pentru asta. De notat ca în ultimul caz va fi nevoie ca adserver-ele să aibă la rândul lor API pentru a exporta informațiile necesare (să ne gândim la furnizorii mici sau locali sau pe o nișă precum email marketing care e posibil să nu ofere API). Tot în acest caz se adaugă și costuri sumplimentare, cu licența pentru folosirea software-ului, precum și pentru API-urile folosite.

Se pot importa 17 metrici și dimensiuni, dar 5 dintre acestea sunt obligatorii: cost, afișări, clickuri, sursa și mediu. Printre celelalte dimensiuni sunt campania, grupul, keyword-ul, ad slot, ad content. Se va importa câte un fișier CSV cu aceste date în fiecare zi.

Este o funcționalitate importantă lansată de Google Analytics anul acesta, trecută cam ușor cu vederea din cauză că a fost anunțată „la pachet” cu Universal Analytics. Toată lumea știe importanța ROI și cei mai mulți îl calculam și până acum în diverse feluri, dar este important să îl avem în Ganalytics, acolo unde avem multe alte date cu care îl putem corela. Există și un raport nou pentru aceste date, numit Cost Analysis / Analiza costurilor, în secțiunea cu surse de trafic din GA.

Etichete: , , ,