Analiza datelor în vreme de criză

Acesta nu este un alt articol despre criză epidemiologică în care ne aflăm, subiect despre care este bine să ne informăm doar din surse autorizate, locale și globale, precum și din instituții mass media prestigioase. Așadar, eu nu voi informa, nu voi da sfaturi și nici nu voi modela datele existente, toate aceste lucruri trebuind a fi făcute doar de persoane cu expertiză în domeniu.

Chiar dacă ne luăm informațiile din surse credibile nu suntem feriți de dezinformare, involuntară, sunt sigur, pentru că nu înseamnă că acestea, informațiile, au fost interpretate corect.

Numerele ne dau impresia că știm exact situația. Numai că, în cele mai multe cazuri, analiza datelor este cea care lasă de dorit. În continuare, voi trece prin niște exemple inspirate de situația actuală.

Citește tot articolul →

Etichete: , , , , ,

Resurse în Analytics

Aproape niciodată nu este deschis subiectul resurselor în analytics. Să ne gândim la un proiect web: neapărat se va vorbi de resursele de programare, de design, poate și de copywriting sau chiar de project management, dar în nici un caz nu se va vorbi de resursele de analytics (poate doar dacă sunt un task la programare, dar nu la asta mă refer acum).

Situația pornește chiar de la persoanele care se ocupă de analytics. De multe ori primim o cerință, iar când este posibil, răspundem cu rezultatele în câteva minute. Asta pentru că sunt cazuri în care avem la dispoziție o interfață prietenoasă în care găsim exact răspunsul de care avem nevoie. Asta îi face pe ceilalți din echipă să creadă că toate task-urile de analytics pot fi rezolvate la fel de repede, lucru complet fals.

Citește tot articolul →

Etichete:

4 pași să treci de la raportare la analiză

Să faci web analytics înseamnă să analizezi datele ca să oferi soluții de business, nu să scrii rapoarte cu datele din tool-uri. Este o specializare nouă pentru mulți, în special pe piața locală plină de consultanți, experți, gurus și cum își mai spun cei care consideră că dețin toate răspunsurile, deci nu au nevoie de teste, cercetări, analize și alte activități la fel de plictisitoare.

În aceste condiții, ne-am obișnuit să ignorăm informațiile și să luăm decizii doar pe baza intuiției persoanei cu gura cea mai mare din organizaţie (a se adapta metafora la fiecare situaţie! :D). Avinash Kaushik, autorul cărților Web Analytics: An Hour a Day și Web Analytics 2.0, este foarte categoric in privinţa acestei probleme, numind-o sindromul hipopotamului (de la HIPPO – the Highest Paid Person’s Opinion).

Sigur că nu există un singur vinovat şi o situaţie identică în toate cazurile, dar la fel de sigur este că ceva nu funcţionează. Ei nu ştiu ce să ne ceară, iar noi oferim ce ni se cere şi ce este apreciat ca să îi mulţumim şi să ne câştigăm liniştea.

În loc să vedem greşelile celor din jur, hai să vedem ce putem face noi pentru a îmbunătăţi situaţia, în măsura în care ţine de noi! Iată câteva idei de la care să porneşti:

1. Planifică pe termen lung

Cineva spunea că mai bine omori o organizaţie decât să o schimbi. Este cel mai greu lucru, durează şi îţi vei face duşmani, că de orgolii nu ducem lipsă în ţara asta. Încearcă să cunoşti persoanele care iau decizii, să observi cum lucrează, ce apreciază şi ce le deranjează. Apoi învaţă să comunici cu ele, când şi cum e cel mai bine să propui lucruri noi. Pentru asta, trebuie întâi să înveţi să asculţi. Partea bună e că s-ar putea să afli şi tu la rândul tău alte informaţii despre afacere, pe care apoi să le foloseşti în analizele tale.

Aminteşte-ţi că e o bătălie pe termen lung, începe cu lucruri mici şi propune ceva nou doar după ce ai demonstrat că fosta propunere a dat roade.

2. Demonstrează că schimbarea este bună

Aşa cum am spus, începe cu lucruri mici, arată că funcţionează, după care vei avea şanse mai mari să obţii resurse pentru alte proiecte. Nu-i uşor când le demonstrezi că se înşeală. Vino cu cifre solide, dar ai grijă şi cum le prezinţi. Nu le spune cu cât a scăzut bounce rate-ul, ci veniturile pe care le-a generat această schimbare. Sigur, nu toate proiectele influenţează veniturile, dar prezintă folosind indicatorii care sunt importanţi pentru ei.

3. Formează un grup de iniţiativă

Nu îi poţi convinge pe toţi odată, ce-ar fi să îi aduci de partea ta pe rând, unul câte unul? Este mai greu într-o organizaţie cu rată mare de plecare a personalului, dar și acolo rezultatul va fi pozitiv.

4. Comunică pe orice cale

Nu eşti ascultat la tine în organizaţie? Vorbeşte la conferinţe, scrie un articol în revista industriei sau scrie un blog! Sigur, sunt doar câteva exemple de comunicare din exterior spre interior. Foloseşte şi canalele non-formale de comunicare internă, oricare ar fi ele în cazul tău. Aminteşte-ţi punctul 1!

BONUS: Studiază oamenii!

Îţi va fi de folos atât în interpretarea cifrelor de web analytics, cât şi în aplicarea punctelor de mai sus 🙂 O metodă de a face asta este să citești leadership și științe sociale/comportament uman, dar nu uita că informațiile pe care nu le aplici, măcar de test, nu valorează aproape nimic.

Sursă foto

Etichete: , ,

Ce înseamnă web analytics?

Dezvoltarea mediului online a făcut să apară noi profesii. Din păcate, multe dintre ele sunt încă greșit înțelese, cum este și cazul specializării în web analytics (indiferent de cum sună titlul exact).

Sunt oameni în industria online care au înțeles locul web analytics în formarea deciziilor de marketing și business. Dar chiar și ei sunt în eroare când vine vorba de rolul specialistului în web analytics. Știu că obțin informații utile prin web analytics, dar cred că persoana care se ocupă de web analytics nu face decât să le livreze aceste date, pentru ca altcineva să ia deciziile.

Parte din vină o au și cei care lucrează în analytics / insights (sau cum se mai cheamă în diverse firme). Când au ocazia să discute cu persoane din conducere, apelează la noțiuni precum bounce rate sau new visits. De câte ori iau managerii decizii privind viitorul afacerii în funcție de acești indicatori?

De multe ori ne prezentăm drept cei care se ocupă de măsurarea web, deși aceasta este doar o etapă din ceea ce facem. Este doar unul dintre mijloacele prin care obținem scopul. Un alt mijloc sunt instrumentele de web analytics. Nici ele nu ne fac treaba, dar ajută. Chiar pe acest site am scris mai mult despre desele noutăți apărute la partea de instrumente, și mai puțin despre partea de analiză.

Analytics nu înseamnă nici măsurătoare, nici indicatori sau metrici cum am mai auzit și nici software-ul de statistici. Înseamnă analiză; cu asta ne ocupăm. Nu oferim date, ci insight-uri care duc la acțiuni. Optimizăm de la site-uri și campanii de marketing, la decizii de marketing și business.

Etichete: ,

Ce (nu) spune denumirea „web analytics”

Web analytics este denumirea consacrată și acceptată pentru colectarea și analiza datelor pe internet. Și totuși, termenul nu este cel mai concret dacă ne gândim la sensul cuvintelor.

New media a trecut cu mult granițele web-ului. Noile funcții ale soft-urilor de web analytics permit și colectarea de informații despre utilizarea aplicațiilor mobile instalate pe telefoane sau alte gadget-uri, iar acesta este doar unul dintre multele exemple.

De asemenea, soluțiile de web analytics sunt foarte bune la orice parte din proces, mai puțin la analiză. Da, Google a lansat Analytics Intelligence exact din acest motiv, dar mai e mult până departe, chiar și această funcție foarte bună fiind în stare să scutească un web analyst doar de o mică parte din munca sa.

091119-F-2907c-526O privire înapoi în istoria web analytics ne arată că de-a lungul timpului datele au devenit tot mai multe, în timp ce partea de analiză aproape lipsește. Pentru asta, soluțiile de web analytics ar trebui să fie mult mai flexibile pentru ca utilizatorii să le poată adapta nevoilor fiecărui caz. De exemplu, atribuirea conversiei doar utimului click/referrer nu este corectă pentru multe dintre campaniile de marketing online.

Este și o problemă de poziționare care preocupă industria, inclusiv Web Analytics Association. Cei de acolo au lansat luna trecută un sondaj de opinie care vrea să afle părerea marketerilor despre diverși termeni. Sunt propuse și nume noi pentru această asociație. Dintre cele 8 noi denumiri propue, 6 conțin cuvântul marketing – mesajul că web analytics e activitate de marketing și nu de IT e clar. Alți termeni des întâlniți în sondaj sunt optimizare, analiză (analysis) și măsurare.

Sunt sigur că astfel de discuții vor exista mereu, dar este important de reținut diferența dintre soluțiile de web analytics și activitățile de analiză web, precum și poziționarea acestei discipline (sau a celor mai multe dintre activitățile sale) sub tutela marketingului.

Sursă foto: Lance Cheung

Etichete: , , , , , , ,