Să faci web analytics înseamnă să analizezi datele ca să oferi soluții de business, nu să scrii rapoarte cu datele din tool-uri. Este o specializare nouă pentru mulți, în special pe piața locală plină de consultanți, experți, gurus și cum își mai spun cei care consideră că dețin toate răspunsurile, deci nu au nevoie de teste, cercetări, analize și alte activități la fel de plictisitoare.

În aceste condiții, ne-am obișnuit să ignorăm informațiile și să luăm decizii doar pe baza intuiției persoanei cu gura cea mai mare din organizaţie (a se adapta metafora la fiecare situaţie! :D). Avinash Kaushik, autorul cărților Web Analytics: An Hour a Day și Web Analytics 2.0, este foarte categoric in privinţa acestei probleme, numind-o sindromul hipopotamului (de la HIPPO – the Highest Paid Person’s Opinion).

Sigur că nu există un singur vinovat şi o situaţie identică în toate cazurile, dar la fel de sigur este că ceva nu funcţionează. Ei nu ştiu ce să ne ceară, iar noi oferim ce ni se cere şi ce este apreciat ca să îi mulţumim şi să ne câştigăm liniştea.

În loc să vedem greşelile celor din jur, hai să vedem ce putem face noi pentru a îmbunătăţi situaţia, în măsura în care ţine de noi! Iată câteva idei de la care să porneşti:

1. Planifică pe termen lung

Cineva spunea că mai bine omori o organizaţie decât să o schimbi. Este cel mai greu lucru, durează şi îţi vei face duşmani, că de orgolii nu ducem lipsă în ţara asta. Încearcă să cunoşti persoanele care iau decizii, să observi cum lucrează, ce apreciază şi ce le deranjează. Apoi învaţă să comunici cu ele, când şi cum e cel mai bine să propui lucruri noi. Pentru asta, trebuie întâi să înveţi să asculţi. Partea bună e că s-ar putea să afli şi tu la rândul tău alte informaţii despre afacere, pe care apoi să le foloseşti în analizele tale.

Aminteşte-ţi că e o bătălie pe termen lung, începe cu lucruri mici şi propune ceva nou doar după ce ai demonstrat că fosta propunere a dat roade.

2. Demonstrează că schimbarea este bună

Aşa cum am spus, începe cu lucruri mici, arată că funcţionează, după care vei avea şanse mai mari să obţii resurse pentru alte proiecte. Nu-i uşor când le demonstrezi că se înşeală. Vino cu cifre solide, dar ai grijă şi cum le prezinţi. Nu le spune cu cât a scăzut bounce rate-ul, ci veniturile pe care le-a generat această schimbare. Sigur, nu toate proiectele influenţează veniturile, dar prezintă folosind indicatorii care sunt importanţi pentru ei.

3. Formează un grup de iniţiativă

Nu îi poţi convinge pe toţi odată, ce-ar fi să îi aduci de partea ta pe rând, unul câte unul? Este mai greu într-o organizaţie cu rată mare de plecare a personalului, dar și acolo rezultatul va fi pozitiv.

4. Comunică pe orice cale

Nu eşti ascultat la tine în organizaţie? Vorbeşte la conferinţe, scrie un articol în revista industriei sau scrie un blog! Sigur, sunt doar câteva exemple de comunicare din exterior spre interior. Foloseşte şi canalele non-formale de comunicare internă, oricare ar fi ele în cazul tău. Aminteşte-ţi punctul 1!

BONUS: Studiază oamenii!

Îţi va fi de folos atât în interpretarea cifrelor de web analytics, cât şi în aplicarea punctelor de mai sus 🙂 O metodă de a face asta este să citești leadership și științe sociale/comportament uman, dar nu uita că informațiile pe care nu le aplici, măcar de test, nu valorează aproape nimic.

Sursă foto

Etichete: , ,