Protecții la tracking în Firefox 120

În urmă cu exact o săptămână, Mozilla a anunțat versiunea 120 din Firefox, care vine cu mai multe protecții la urmărirea utilizatorilor de către aplicații sau site-uri.

Am început anul scriind despre confidențialitatea utilizatorilor în Chrome. Recent, am scris și despre Android (Google Play vs. Huawei AppGallery), precum și despre limitarea măsurării campaniilor în Safari și iOS 17.

Astăzi voi detalia despre intensificarea măsurilor anti-tracking din Firefox 120.0, adică versiunea curentă din Firefox (actualizată automat și pentru utilizatorii mai vechi).

Citește tot articolul →

Etichete: ,

GTM: Excluderea adreselor de email

După ce luna trecută am scris despre cum grupăm paginile asemănătoare în rapoartele GA, excluzând o parte din URL, și după articolele despre diverse tipuri de triggere din GTM (Form Submission Trigger și Trigger Group), continui seria articolelor cu sfaturi practice și ușor de aplicat cu un articol despre excluderea adreselor de email din rapoarte, cu ajutorul GTM.

Google Analytics a interzis întotdeauna colectarea informațiilor personalizate cu ajutorul acestui instrument. Reguli asemănătoare au și alte servicii de analiză web. De când cu GDPR, regulile sunt și mai stricte. Mulți interpretează reglementarea europeană ca interzicând mai mult decât apariția informațiilor personale în rapoarte. Informațiile care pot identifica utilizatorii nu trebuie să fie trimise spre aceste servicii, fiind vorba despre alte companii la care ajung datele.

Citește tot articolul →

Etichete: , , , ,

Mai puține date în (Google) Analytics

Da, mai puține! Sună ciudat, pentru că de obicei vorbim de noi capabilități ale tool-ului de la Google. În ultimul timp însă, cei de acolo au anunțat 2 schimbări din cauza cărora la Google Analytics vor ajunge mai puține date.

1. Căutarea securizată

Google Search cu https în loc de http (SSL) înseamnă că browser-ul nu va mai transmite informații despre proveniența vizitatorilor. Așadar, cei care vin din căutarile pe httpS://google.com vor fi văzuți de sistemele de web analytics (toate, nu doar Google Analytics) drept vizitatori direcți. Astfel, administratorii site-urilor și online marketerii vor avea la dispoziție mai puține informații.

2. Utilizatori necontorizați

Utilizatorii au acum la dispoziție să aleagă dacă vor sau nu să fie luați în calcul de Google Analytics, pentru a le fi protejată intimitatea. Spre deosebire de căutarea securizată, aceasta afectează doar Google Analytics, nu și celelalte tool-uri.

Administratorii site-urilor pot și ei opta ca GAnalytics să strângă și mai puține informații despre utilizatori. Este vorba de adresa de IP, lucru care va afecta acuratețea rapoartelor geografice, dar nu cred că vor fi mulți cei care vor opta pentru rapoarte neclare sau lipsă.

Ce e de făcut

Rapoartele din web analytics nu erau nici până acum perfecte, iar de acum marjele de eroare cresc, poate mai mari decât beneficiile aduse de anumite campanii/eforturi de marketing și nu numai.

Partea bună ar putea fi dacă nu vom mai auzi replici gen „am 50 de unici în plus față de tine”, pentru că oricum cifra este în marja de eroare 🙂 Mulți foloseau web analytics în special pentru astfel de măsurători, poate acum măcar unii dintre ei vor înțelege adevăratele scopuri ale analizei web.

Etichete: , , ,