Începând cu 11 august 2011, Google Analytics schimbă modul în care calculează numarul Sesiunilor, adică al Vizitelor.

Ce se schimbă

Până acum, o vizită era încheiată în una dintre următoarele situații: se închidea browserul, se termina ziua sau treceau mai mult de 30 de minute între încărcarea a două pagini din site de către un vizitator.

Două dintre cele trei condiții rămân neschimbate (sfârșitul zilei și cele 30 de minute de inactivitate). Schimbarea constă în faptul că, de acum, în aceeași sesiune de browsing, pot fi făcute mai multe vizite, cu condiția ca de fiecare dată să se ajungă pe site din altă sursă. Sursele de trafic includ și parametrii campaniilor. Astfel, dacă același vizitator ajunge de 2 ori într-un timp scurt pe același site, dar din campanii diferite, acum se consideră două vizite și nu una.

Este o modificare importantă deoarece se va calcula altfel unul dintre principalii indicatori, deși Google susține că în testele pe care le-a făcut majoritatea schimbărilor au fost mai mici de 1%.

De ce se schimbă

Motivul schimbării îl reprezintă un nou set de rapoarte pe care echipa Google Analytics le pregătește, Multi-Channel Funnels. În acestea se va vedea exact impactul fiecărei campanii / surse de trafic în numărul conversiilor (de exemplu, newsletter-ul a generat 816 conversii dar a a contribuit și la altele 564 care au convertit după mai multe vizite, măcar una din ele din newsletter).

Va fi un update major pentru cai care desfășoară și măsoară mai multe campanii în același timp. Voi reveni cu articole despre aceste rapoarte atunci când vor fi disponibile în toate conturile Google Analytics.

Ce trebuie făcut

În cazul în care folosești parametrii pentru campanii pentru link-uri interne, rapoartele tale nu vor fi corecte. Renunță la acestea cât mai repede!

Parametrii campaniilor nu sunt pentru a măsura acțiuni din site, ci surse de trafic. Pentru a măsura interacțiuni interne, Google Analytics pune la dizpoziție Event Tracking sau Custom Variables.

La fel de important este ca parametrii pentru campanii să fie folosiți în campaniile externe.

Etichete: , , , , ,